Salată cu baby spanac și fasole roșie

 

Vă propun o rețetă ușoară de salată, perfectă pentru cină, care se prepară rapid și este și foarte sănătoasă. Este ideală în curele de slăbire având puține calorii. Fasolea roșie conține cea mai mare cantitate de fibre, proteine, vitamine și minerale. Ouăle de prepeliță sunt considerate unul dintre cele mai sănătoase alimente, cu proprietăți nutritive și terapeutice pentru sănătate, iar spanacul este bogat în fier, acid folic, vitamine( K, A, C). Vă invit să încercați această rețetă!

Ingrediente:

  • 250 g fasole roșie;
  • 100 g baby spanac;
  • 10 ouă de prepeliță;
  • 140 g ton bucăți;
  • o ceapă roșie-70 g;
  • sare și piper;
  • lămâie;
  • ulei de măsline.

salata cu baby spanac si fasole rosie ingrediente

Preparare:

Spălăm bine spanacul cu apă rece, apoi curățăm și tăiem ceapa cubulețe. Le punem într-un castron mare și le amestecăm.

salata cu baby spanac si fasole rosie (2)

Adăugăm fasolea roșie și ceapa. Eu am folosit fasole din conservă, pe care am scurs-o și apoi am spalat-o cu apă rece.

salata cu baby spanac si fasole rosie (3)

Adăugăm tonul.

salata cu baby spanac si fasole rosie (6)

Într-o cratiță punem apă și o lăsăm sa dea în clocot, apoi introducem ușor cu ajutorul unei linguri, în apă, ouăle de prepeliță. Le lăsăm 2 minute și 15 secunde (trebuie respectat acest timp pentru ca ouăle să rămână moi în centru), apoi le punem într-un castron cu apă rece și câteva cuburi de gheață.

salata cu baby spanac si fasole rosie (5)Condimentăm cu sare, piper, adăugăm zeama de lămâie, uleiul de măsline și amestecăm bine. Deasupra așezăm ouăle de prepeliță tăiate. Salata este gata. Vezi și alte salate delicioase de pe site.

salata cu baby spanacsalata cu baby spanac si fasole rosie (11)salata fasole rosie preparare

Complexitate Timp de preparare Nr. porții
redusă 10 minute
2 porții

POFTĂ BUNĂ!

Dacă vă plac rețetele mele, nu uitați să dați like paginii de Facebook pentru a fi la curent cu noutățile de pe blog. 

Anunțuri