Salată bavareză

Astăzi vă propun o rețetă de salată bavareză pe bază de cartofi și varză foarte consistentă și gustoasă. În Germania se servește alături de cârnați, pește sau friptură lângă nelipsita bere dar, la cât este de hrănitoare poate fi servită fără probleme ca fel principal. Pentru această salată bavareză vă recomand să folosiți cartofi roșii deoarece rămân întregi după fierbere. În general la salatele cu cartofi este bine să folosiți cartofi roșii. Vă invit să încercați această salată bavareză delicioasă și ușor de preparat!

Ingrediente salată bavareză:

  • 1 kg de cartofi roșii;
  • 350 g varză;
  • 150 g castraveți murați;
  • 100 g bacon crud uscat afumat;
  • 100 g iaurt natural;
  • 100 g cașcaval;
  • jumătate de legătură de pătrunjel;
  • sare și piper după gust.

Salata-bavareza (11)Mai întâi, vom pune cartofii la fiert într-o oală cu circa 2 litri de apă, aproximativ 40-50 de minute sau până considerăm că s-au fiert, timp în care ne putem ocupa de restul ingredientelor pentru salată.Salata-bavareza-de-cartofi (4)Tocăm varza, o condimentăm cu sare și piper apoi o punem într-un castron încăpător.Salata-bavareza (1)Tocăm pătrunjelul mărunt și îl adăugăm peste varză.Salata-bavareza (2)Tăiem baconul în bucăți mai mici  îl punem în castronul de salată.Salata-bavareza (4)Tăiem castraveții murați rondele și îi punem peste bacon.Salata-bavareza-de-cartofi (1)După ce s-au fiert cartofii îi curățăm de coajă, îi tăiem cubulețe și îi adăugăm peste castraveți. Condimentam cu sare, piper după gust.Salata-bavareza-de-cartofi (2)Adăugăm cașcavalul tăiat cubulețe, iaurtul apoi amestecăm bine și salata bavareză este gata.Salata-bavareza-de-cartofi (3)Vă invit să încercați această rețetă de salată bavareză și să vizualizați și alte salate de pe site dând click aici.Salata-bavareza (9)

Complexitate Timp de preparare Nr. porții
redusă 1 oră
6 porții

 POFTĂ BUNĂ!

Dacă vă plac rețetele mele, nu uitați să dați like paginii de Facebook pentru a fi la curent cu noutățile de pe blog. 

Reclame