Ciorbă de fasole păstăi este un preparat ușor de realizat și foarte gustos. Pentru că omul deștept își face vara sanie, am pus din timpul verii fasole teci la congelator și am preparat sosul de roșii toamna, din cea mai bună recoltă de pe piață pentru iarnă. Acest lucru îmi garantează ca rețeta va fi un succes de fiecare dată. Ciorba de fasole păstăi este ideală în zilele de post sau atunci când vrem ceva ușor, dar totodată sănătos și hrănitor.
Ingrediente ciorbă de fasole păstăi:
- 400 g fasole păstăi galbene;
- 400 g sos de roșii;
- 2 cartofi;
- o ceapă medie;
- un morcov;
- 50 g țelină;
- 50 g păstârnac;
- jumătate de ardei capia;
- pătrunjel;
- 3 linguri ulei;
- sare.
Preparare ciorbă de fasole păstăi:
Curățăm, spălăm bine legumele și le tăiem după preferință.
Punem la călit direct în oală, legumele fără fasolea păstăi, cu 3 linguri de ulei de măsline sau de floarea soarelui. Amestecăm din când în când să nu se lipească.
După ce s-au călit, adăugăm fasolea păstăi, sosul de roșii, sare și 2 litri de apă. Le lăsăm la fiert pentru aproximativ o oră. Ciorba de fasole păstăi se poate servi și acră, dacă spre final adăugați o cană de borș și mai lăsați sa fiarbă 5 minute.
Se servește cu pătrunjel sau leuștean (pentru varianta acră). De asemenea, ciorba de fasole teci poate fi servită și rece în zilele călduroase de vară.
Complexitate | Timp de preparare | Nr. porții |
redusă | 1 oră si 15 minute | 4-6 porții |
POFTĂ BUNĂ!
Dacă vă plac rețetele mele, nu uitați să dați like paginii de Facebook pentru a fi la curent cu noutățile de pe blog.
Wonderful soup! It looks so appetizing.
ApreciazăApreciază
OK.
ApreciazăApreciază