Rețeta de socată este extraordinară, este un înlocuitor foarte bun al sucurilor accidulate. Cel mai bun moment pentru pregătirea socatei este în perioada mai – iunie, deoarece este perioada când socul înflorește. Această băutură se face cel mai bine din flori proaspete. Socata se poate face și iarna sau toamna din flori uscate de soc, ținute în prealabil într-un loc răcoros, în pungi de hârtie. Florile uscate de soc nu sunt la fel de aromate, însă se pot adăuga mai multe flori, pentru a compensa lipsa aromei. Vă pot spune din propria experiență, chiar dacă este preparată din flori proaspete sau uscate, este o băutură delicioasă.
Ingrediente socată cu lămâie rețeta fără drojdie:
- 12 flori de soc;
- 3 lămâi (zeama stoarsă de la 2 lămâi + o lămâie tăiată);
- 300 g zahăr;
- 4 l apă.
Preparare socată:
Pentru această rețetă avem nevoie de flori de soc, curate, spălate și curățate de codițe. Punem florile de soc într-un borcan de 4 l, apoi o lămâie tăiată felii. Celelalte 2 lămâi le stoarcem și punem zeama lor în borcan peste florile de soc și lămâia tăiată.
Într-un bol încăpător punem zahărul (300 g puteți pune mai mult zahăr, în funcție de cât de dulce preferați) 600 ml apă călduță și amestecăm până se topește zahărul. Apoi îl turnăm în borcan peste florile de soc și completăm cu apă, până umplem borcanul.
Punem borcanul într-un loc călduros (pervaz/terasa/balcon însorit) și acoperim borcanul cu o farfurioară potrivita. Așteptăm 3-4 zile să se facă socata. Sucul de soc trebuie amestecat în fiecare zi, dimineața și seara, iar atunci când a ajuns la nivelul de aciditate pe care îl dorești, trebuie strecurat, apoi pus în sticle și băgat la frigider, altfel se va acri.
Socata se poate servi cu lămâie, frunze de mentă, gheață.
Complexitate | Timp de preparare | Nr. porții |
redusă | 10 minute | 4 litri |
Dacă vă plac rețetele mele, nu uitați să dați like paginii de Facebook pentru a fi la curent cu noutățile de pe blog.