Salata de icre cu ceapa

Salată de icre de știucă cu ceapă. Această rețetă este foarte gustoasă, se prepară foarte repede, cu doar câteva ingrediente- pe care majoritatea le aveți deja în casă- ceapă, pâine, ulei, lămâie. Cele din comerț conțin mulți conservanți, grăsimi nesănătoase, coloranți și prea puține icre. Puteți înlocui pâinea cu câteva linguri de griș fiert. Pentru această rețetă de salată de icre cu ceapă, aveți nevoie de icre sărate (hering, crap, știucă etc.) pe care le găsiți în supermarket sau le puteți prepara acasă (când eviscerați peștele și găsiți icre-le păstrați într-un borcan, puneți sare peste ele- icrele rezistă câteva luni la frigider). Salata de icre poate fi făcută și fără mixer, puteți folosi lingura de lemn- se pune uleiul puțin câte puțin și se amestecă în același sens, ca la maioneză. Vă invit să încercați această rețetă de icre cu ceapă. Dacă v-a plăcut această rețetă video și vreți să vedeți și altele similare, vă rog să  vă abonați la canalul meu de YouTube.

Ingrediente Salată de icre de știucă cu ceapă:

  • 50 g icre;
  • o felie de pâine albă înmuiată în apă;
  • o jumătate de ceapă;
  • 150 ml ulei de floarea soarelui;
  • puțină apă minerală;
  • zeamă de lămâie;

Preparare salata de icre cu ceapă- rețeta video

Îndepărtăm coaja feliei de pâine cu ajutorul unui cuțit. Tocăm o jumătate de ceapă mărunt. Punem icrele de știucă (eu am folosit icre curățate și sărate) într-un vas încăpător, le mixăm aproximativ 1 minut. Apoi adăugăm treptat, puțin câte puțin ulei de floarea soarelui. Atenție, dacă adăugăm foarte mult ulei, salata se va tăia. Mixăm aproximativ 10 minute sau până când terminăm de incorportat uleiul. Când consistenta salatei devine prea densă, adăugăm apă minerală, câte o lingură, și mixăm până când salata devine pufoasă. Peste icre adăugăm miezul de pâine bine stors, ceapa, zeama de la o jumătate de lămâie (puteți pune mai mult, sau mai puțin, în funcție de preferință) și mixăm până obținem o pastă omogenă. Această salată de icre se poate servi pe felii de pâine, asezonată cu măsline.

CUM REPARĂM SALATA DE ICRE TĂIATĂ?

Daca din întâmplare vi se taie salata nu trebuie sa vă panicați. O metodă este să o luați de la capăt cu o porție nouă, dar mai mică de icre, în care să înglobați pe rând și icrele tăiate.

O altă metodă este să puneți o lingură din icrele tăiate în alt vas, apoi turnați câteva picături de apă minerală și frecați până se leagă, apoi ușor ușor incorporați și restul de icre tăiate.

ComplexitateTimp de preparareNr. porții
redusă20 de minute

POFTĂ BUNĂ!

Dacă doriți să vedeți mai multe rețete delicioase, vă invit să vă abonați la Canalul meu de YouTube.

2 răspunsuri la „Salata de icre cu ceapa”

  1. Miam!!! Dacă-ți poți imagina, cred că se fac 55 de ani de când am făcut prima salată de icre, și nu orice icre, sturion, fată! 😉
    Mama, comunistă convinsă, (i-a mai trecut!) era în programul național de culturalizare a maselor, ceea ce nu a fost un lucru rău, și avea o caravană care a ajuns și în Tulcea. Aici a stat un an de zile, unde a făcut propagandă printre pescari pentru a-și trimite copii la școală, o perioadă eroică, a fost înjurată, bătută (se lansau zvonuri că se fură copiii, că sunt drogați, că sunt vaccinați… mașina neagră care fură copii era spaima părinților, au fost vremuri grele), apoi lucrurile s-au mai liniștit. Mama a revenit acasă, s-a recăsătorit, iar în 1967 am făcut prima noastră excursie. Desigur, în deltă.
    Delta nu era ce e acum, era complet sălbatecă, un loc primejdios, în care moartea pândea la fiecare colț. Puteai muri înecat într-un smârc care, deși părea solid, te trăgea în apă ca o ventuză și numai dacă știai bine să înoți aveai șansa să mai ieși la mal, în vârtejurile de apă care, înșelătoare, te luau înconjur pentru ca apoi să te soarbă în adâncuri, în nopțile în care țânțarii invadau totul în torente înțepătoare, iar dacă nu te adăposteai undeva erai găsit dimineața supt de sânge, fieful contrabandiștilor care nu ezitau să-ți taie gâtul pentru a nu trăda ascunzătorile lor, arșița sufocantă a verii, și gerurile cumplite de iarnă în care dacă-ți scăpai piciorul în apă și nu aveai un foc la îndemână îți degera într-o oră… cam asta era delta, iar noi am adăstat la nea Grigore, gazda mamei de pe când voia să facă o lume mai bună.
    Nea Grigore nu fusese niciodată însurat, deși guri slobode vorbeau de multe ibovnice și mai ales una care-l împinsese-n sihăstria deltei, unde ridicase o casă de lut, cu trei camere, din care două le dădea la musafiri veniți să-și limpezească creierii prin astfel de locuri uitate de lume.
    În dimineața aia veniseră la el niște lipoveni și se încânta cu ei la o jamaică ca lacrima de chihlimbar, iar eu, rămas slobod, căci a mei plecaseră la Tulcea cu treburi ce-mi depășeau putința de-nțelegere, mă tot învârteam pe lângă dânșii precum motanul la ceaunul cu smântână.
    ‒ Mihăiță. Îl cheamă Mihăiță, se pronunță nea Grigore, la întrebarea mută a unui lipovean. Hai! Că nu mâncăm copii, hai aproape! și când m-am apropiat, rușinos, m-a înșfăcat de-un braț și m-a trântit pe genunchiul lui.
    O cam sbicisem, căci una-i să fii șmecher în mahalaua Fânăriei, slobod, doar cu o bunică care dădea în cărți, în cositor, ce punea ventuze și lipitori la toată mahalaua, de mă știa tot românu’, și alta-i să fii pe genunchiul unui om pe care nu-l cunoști decât de câteva ceasuri, cu mutră de pirat din cărțulii, înconjurat de alți patru asemenea, cu bărbi roșii și cu ochi verzi, de pisică sălbatecă.
    Mă cam muiasem, ce să nu recunosc, iar nea Grigore a început să râdă gros:
    ‒ Acesta mic tremură ca varga, da’ nu zice mâr. La pariu pe-o jamaică că dacă-i dau drumul, fuge ca din pușcă, da’ voi să-l prinde-ți.
    Eu am făcut un pas lateral și-am zis:
    ‒ Apăi să știți că eu îs a lui Toma, iar de vă luați de mine vă puneți în cap toată mahalaua Fânăriei, și vine și moșu Vasile și vă pune pielea pe băț, așa să știți!
    Nu-ți imaginezi ce hohot de râs am stârnit. Apoi, de parcă nici nu s-ar fi întâmplat nimic, s-au ridicat cu toții și m-au lăsat acolo.
    De fraier.
    De prost.
    De…
    Aaaa! Cât i-am urât, cât îi urăsc și azi prin vise, pentru asta. N-am să-i iert niciodată. Orice: să râdă de mine, să mă umilească, să mă batjocorească, dar… să mă ignore ca și cum nici n-aș fi, aaa!!!
    Am rămas încremenit, apoi m-am așezat în fund și-am început să privesc cerul. Calea Lactee se desfășura spectaculos pe jumătate din cerul limpede, de cristal, iar acolo sclipeau miriade de stele, unele galeș, altele nervoase, în sclipiri albăstrii, ș-apoi o tăietură în cer se sfârși într-o explozie mută. În zecimea aceea de secundă, în fisura timpului și spațiului, am văzut viitorul și trecutul, m-am văzut în burta mamei si mort arzând într-un foc neștiut.
    M-am trezit cu-n castron de lut în brațe:
    ‒ Să nu-mi adormi! Așa bărbat ești tu? Ia și freacă, îmi zise nea Grigore și-mi înmână o lingură de lemn. Freacă!
    Ultima intonație m-a trezit, visasem? Mașinal am început să mestec în castron, apoi am realizat focul de tabără ridicat de lipoveni, de vârzoleala țânțarilor din jurul meu, apoi m-am tras și eu mai aproape de foc.
    Pe un triunghi de metal stăteau atârnați trei pești dolofani, pe care unul din lipoveni îi tot stropea cu o zeamă care ridica în aer arome amețitoare, iar ceilalți doi își făceau de treabă în jurul unui ceaun. Nea Grigore fărâmița ceva, iar când m-am apropiat m-a întrebat:
    ‒ Eee? Le-ai spart ochii?
    Abia atunci m-am uitat în castron. Niște biluțe negre, lucioase, din care multe erau sparte de mișcarea mea involuntară.
    ‒ Freacă cu dosul lingurii de marginea castronului, îmi mai zise, și vino mai aproape de foc, să vedem cum facem.
    Brusc, am simțit o detașare, de parcă eram aici dintotdeauna. Totul îmi deveni familiar, mâna, stăpână, începu să strivească icrele de marginea castronului, o căldură blândă mă cuprinse, eram acolo unde trebuia să fiu, atunci când trebuia să fiu și-am ridicat iar privirea către cer, iar stelele mi-au zâmbit complice: te așteptăm, știm că vei veni, odată cu focul, cu focul cel mare.
    ‒ Bravo! exclamă nea Grigore, acum bagă firimiturile astea de pâne, încet, lasă-le să tragă din zeamă, încet, eu storc lămâia iar tu freci, vezi? Acum adăugăm puțin ulei, iar tu freacă, așa, vezi? Se umflă, mai băgăm pâine.
    Mâna începea să-mi amorțească, dar nici de-a naibii n-aș fi zis.
    ‒ Schimbă mâna, dar freacă tot pe dreapta că altfel se taie, știu că-i nasol, freacă! Să vezi că-și dă drumul și stânga, așa! Acum, lovitura finală! Scoase o chestie ca o capcană de șoareci ș-am priceput că era un stocător în care pusese o ceapă.
    ‒ Acum vreau viteză, treci cu dreapta! și începu să stoarcă ceapa. Combinația stârni niște mirosuri demențiale. Freacă, freacă, țipă nea Grigore. Așa!
    Nu-mi mai simțeam umerii, încercam să strâng coada lingurii în mână, dar tendoanele refuzau să mă asculte. Nea Grigore bagă degetul arătător și gustă: Nebunie! Mai trebuie o pudră de piper și-i gata, ș-apoi către ceilalți: Voi?
    Da?!
    Atunci ce mai așteptăm?
    La masă, fraților!
    Poftă mare!
    Ceea ce-ți urez și ție.
    🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.